Expozitia Premonitii

Galeria KronArt, Brasov, strada Postavarului nr. 18.

O încercare sfielnică de autodenunţ

Cred că vecinătatea mea cu pictura este aceea a unui orb având paloarea unui tunel prin care odată a trecut un înger. Câteodată ţi se întâmplă să cazi; să crezi că ţi s-a făcut privirea bună pentru a vedea. Vanitatea, însă, e mereu la pândă, mereu bine ascunsă, şi gata oricând să transforme totul în cenuşă.
Uneori sunt însoţit de o femeie, când matroană a unui bordel încinsă de fervori mistice, când o preacuvioasă unduindu-se printre broderii. Alteori, lângă mine se află un rigă blând, dar îngândurat, un astrolog mânios, un alchimist mic şi verde ca butoniera unei cămăşi al cărei stăpân stăpân a trecut la cele veşnice şi un prost mare şi crăcănat, ştiutor a tot şi a toate. Şi câteva ţaţe afierosite în arta îmbrobodirii şi dezbrobodirii.
„Case, împrejurimi, centru, mahalale/ pe unde merg şi pe unde mă uit ani şi ani“, îmi şopteşte Kavafis în timp ce aşteptăm, încă, barbarii, iar eu, după un timp şi cam nesigur, îi şoptesc unei libărci pudibonde că încerc să surprind spiritul şi atitudinea pe care le afişăm inconştient, ţesând în imediata apropiere o lume pe care doar în anumite momente o sesizăm şi că acest demers nu-l pot urmări decât cu un rafinament al aproximaţiei. Nu ştiu dacă mă aprobă dar plânge încetişor. În batistă, mă rog. Or, o aşa zisă întreprindere, în aparenţă, senină şi calmă este în adâncime plină de riscuri şi capcane. A-mi lua măsuri de siguranţă ar însemna să mă înşel pe mine şi pe ceilalţi. Mă consolez cu ceea ce spunea Paul Klee şi anume că poziţia pictorului e umilă. Venite de undeva atât de sus aceste cuvinte răcoresc totul în jur.
În ordine etică, am încercat prin incursiunile mele culturale, atât cât le-oi fi făcut, să mă feresc de partea anecdotică a spiritului. Cu toate acestea îmi revine, din când, în când, în minte un dialog dintr-o carte a adolescenţei; Papillon. Omul ajunge la un moment dat pe o insulă cu leproşi. Unul îi oferă să tragă un fum din ţigara pe care tocmai o molfăia. Papillon, liniştit, primeşte darul şi trage un fum. Ştiai, îi spune omul bolnav, că lepra de care suferim nu e contagioasă! Nu, nu ştiam, i-a răspuns Iată Răspunsul. Între timp efemeridele transportă sânge.

Dumitru Clinciu

Dumitru Clinciu - A Treia Existenta

Chiar daca la Brasov nu pare a fi anotimpul expozitiilor capabile sa aduca un plus de culoare in viata culturala a Cetatii (efectiv asaltata de turisti veniti din toate colturile lumii), totusi,vara lui 2008 a fost marcata plastic prin cateva expozitii pe care le-as considera referentiale.Am in vedere in primul rand ampla expozitie a Luminitei Gliga, gazduita de Muzeul de Arta, si nu in ultimul rand expozitia,d e mai mici dimensiuni, de la Galeria "Kron-Art", extrem de sugestiv intitulata"A Treiea Existenta", cu lucrari semnate de ceva mai putin cunoscutul Dumitru Clinciu. Spun "ceva mai putin cunoscutul", pentru ca artistul a avut pana acum doar doua personale, pentru ca pana acum cativa ani, artistul plastic a stat oarecum in umbra publicistului Dumitru Clinciu (nascut in 1958,intr-o localitate buzoiana)facandu-si un nume in paginile catorva publicati brasovene intrate in"arena" dupa decembrie 1989 ("Gandul liber","Curentul","Transilvania Expres"). Prezenta sa pe simezele Galeriei "Kron-Art" nu este desigur, intamplare.Si de aceasta data, Gabi Stan, creatorul si managerul acestui spatiu cultural prin excelenta, ne propune un artist despre care cu siguranta vom auzi vorbindu-se mai mult de acum incolo.Pentru ca Dumitru Clinciu, prin expozitia la care facem referire, ne propune de fapt o viziune puternic personalizata asupra lumii in care traim,la care ne raportam de regula. Evident,metafora celei de-a Treiea Existenta, inspirat aleasa ca titlu al expozitiei,ne avertizeaza, intr-un anume fel, ca Dumitru Clinciu incearca sa aduca in arta plastica o lume menita nu sa ne incante privirea,nu sa ne salveze spiritual,nu sa ne vindece ranile existentiale ci sa ne plaseze epicentrul cutremurelor,zi de zi,ceas de ceas,trecatoarea-ne fiinta. A treiea existenta din creatiile lui Dumitru Clinciu sa afla cumva intre existenta noastra pamanteana si existenta noastra in Lumea de Apoi.Intre Lumea Fiintei si Lumea Nefiintei. Intre lumea constient traita si,de voie de nevoie, asumata, si lumea inconstientului, in care intrebarile isi pot gasi un raspuns dincolo de Logos,in necuvinte,cum ar spune Nichita Stanescu preocupat si el de aceleasi intrebari. Personajele din creatiile lui Dumitru Cliniu ne reprezinta ,in fond, pe fiecare dintre noi. Personajele sale, pe chipul carora se "citesc nerostite intrebari,dialogheaza kalkin{chiar dostoievskian)cu noi. Aerul lor, doar aparent absent, la o analiza mai atenta,este expresia unei suferinte fara leac, expresia unei alienari fara margini. Personajele lui Dumitru Clinciu intruchipeaza, in acelasi timp,un prostest tacut la adresa tuturor relelor si neputintelor lumii in care traim. Intre ele, un tors de femeie,cu spatele la privitor si mainile adunate spasmotic in jurul capului, ma duce cu gandul "Strigatul"lui Munch(din 1893).Ca si artistul norvegian Dumitru Clinciu personalizeaza senzatii.Chiar daca pe alocuri unele dintre lucrari iti dau iluzia ca te afli in fata unor "naturi statice"(elementele specifice naturii statice prezente in multe lucrari avand o evideta functia simbolica) cu personaje,lucrurile nu stau tocmai asa ,parca sa ne atraga atentia asupra unui adevar fundamental: lumea in care traim nu trebuie sa isi piarda esenta divina,lumea in care traim poate si trebuie sa fi atfel decat este. Personajele din creatiile lui Dumitru Clinciu sunt, pe de-o parte, exorcizari ale unor chinuitoare intrebari si intruchipari ale refuzului pierderii indentitati umane. Sunt,daca vrem,niste personaje-avertisment.Termic si compozitional, cromatic si structural, lucrarile lui Dumitru Clinciu se remarca prin unitatea stilistica, prin forta detaliului care aduce un plus de delicatete prin"poezia"lor aspra si fragila deopotriva. Dumitru Clinciu, recunoscut printre prieteni prin modestia sa,cum se vede,are de spus un cuvant cu greutate in arta plastica brasoveana.


Ioan Popa, Revista Astra, septembrie 2008.

Dumitru Clinciu si A Treia Existenta

Pictura lui Dumitru Clinciu e o stranie si socanta evadare din banalitate. Ma voi referi mai mult din punctul de vedere al privitorului, de aceea evit in a-l categorisi intr-un anume curent. Pictura sa este aproape sumbra in colorit, aproape chinuita in inspiratie, aproape verticala in tendinta, aproape realista in faptura si aproape realista in tonalitate. Reamintindu-mi ca literatura a pastisat si chiar plagiat antichitatea greco-latina, iar pictura a evoluat pe paleta Renasterii, nu e nici un pacat de a alinia un pictor contemporan cu pictorii trecutelor timpuri, nu in calitatea picturii, ci in manierea acesteia, arta de fapt nu are nici trecut si nici viitor, daca nu ajunge fiinta proprie. Si totusi e bine a se evita comparatiile intre pictori sau incarcerarea lor in diverse, curente timpul rezolvandu-le pe toate.
Cine este Dumitru Clinciu sau cum ii spun apropiati Doru? Este nascut in 5 februarie1958, la Carpinistea Buzaului da de fapt este fiu al Cetatii pentru ca la Brasov si-a trait adolescenta, cea plina de visari, de implinire si neimplinire. Pe scurt, a scris poezie si poate mai scrie, pentru ca aceasta e o boala incurabila. A facut publicistica (redactor la Gandul liber -1990, la Curentul-1990 si Transilvania Expres 1998-2000). Dar mai ales a facut si face pictura (expozitii in 1977 si 1988). Dumitru Clinciu picteaza cu sinceritate si naturalete. Am putea spune ca de fapt este un liric al picturii. Tablourile sale isi gasesc analogii in poezia buna (George Bacovia, Ion Barbu si Nichita Stanescu). El se adreseaza unui privitor inteligent pentru ca spune mult si subtil prin liniile pure, prin detalii semnificative si neasteptate prin incrancenata lor fantezie si expresia dramatica a durerii. A se vedea "Maria" -ulei/panza 80x60cm, "Tors" -ulei/panza 70x50 cm. Tabloul "A treia existenta -ulei/panza 80x60 cm, care numeste de fapt si expozitia din galeriile KronArt ma duce la poezia marelui Nichita Stanescu si mai ales la psihologia moderna.

Exacta e remarca pictorului Gabriel Stan -organizatorul expozitiei ( Se refera de fapt la intreaga expunere nu numai la tabloul in cauza): "A Treia existenta"este o forma subtila de arta a lui Dumitru Clinciu,care reuseste sa ne transmita senzatia ca arta in sine ne traieste pe noi oameni". Revenind la acest tablou, facand trimitere la psihologie, cred ca pictorul din acel subconstient si-a extras fantezia .Este o panza care aduce in constient o lume a inconstientului si poarta in ea o arta metafizica a aparentei si realului.Viziunea arbitrara a ochiului este indreptata spre barbat, dar mai ales catre exterior.Inauntru se afla alta lume uluitoare,ce asteapta sa fie exporata(Pentru cei care nu stiu,Dumitru Clinciu este si un minunat pictor de icoane).Ar fi mult de spus despre aceasta suprarealitate ce constituie unica realitate in stare sa-l copleseasca pe un artist modern.Pictura este patrunsa de un sentiment sumbru dar arhitectural in echilibrarea culorilor si mai ales a liniilor .Miscarea ascendenta a siluetelor rimeaza cu toate celelalte hasuri, iar culorile ritmeza intr o dirijare dunctionala moderatoare a unei lumi aproape stranie in reflexele ei pe fata si trupul personajelor. Are fermitate statuara ,dar in acelasi timp este plina de o viata ritmica ,unitate si simt al echilibrului fiind totusi lipsita de acea raceala de premediatare a academismului. Pictura lui Dumitru Clinciu are in ea si un :modus realist", adica nu are nevoie de nici o explicatie, lumea ei este exact asa cum se adreseaza simturile noastre, fara contrafaceri de vreun fel oarecare.Armonia ei rezulta din licarirea irizanta a culorilor ce penetreaza emotivitatea ca sunetul cuvintelor in niste versuri bacoviene(A se vedea "In pauza"-ulei/panza 70x50 cm si "Inserarea"-ulei/panza 70x50cm).Ea contine o doza de "elemente personale" schema izvorata din sensibilitate, ca functia de alcatuirea personajelor ca capata existenta lor obiectiva. Nu ne propunem a diseca elementele fizice ale tablourilor sale si a analiza raporturilor existente intre ele . Important este ca acest "element personal" cuprinde mai mult sau mai putin: ritmul liniilor,gruparea formelor ,spatiului ,lumina si umbra si mai ales culoarea.Aproape in egala masura ne`am opri asupra acestor elemente ,dar punctam prioritar "linia" pentru ca aceasta are putinta de a sugera mai mult decat simplu contur si da senzatia de ritm.Ne mai ramane sa explicam acel element intangibil care este expresia individualitatii artistului, dar aceasta apartiene lui Dumitru Clinciu si viitorului.

George Puscariu, Gazeta de Transilvania.

Opium